De la Ron - rezumat

Sunt opt zile de cand sunt aici. Ma dor amigdalele de atata R si de atata politetze. Mi-e dor de tot ce e acasa, si de toti ce sunt acasa...

*Lyonul este traversat de la un capat la altul de doua rauri: Le Rhone si La Saone. Portiunea dintre ele se numeste La Presq'Ile (Aproape Insula). In partea veche a orasului, week-end-ul trecut, a fost o superba expozitie de cermica europeana. Artisti de peste tot din Europa au expus tot felul de sculpturi pictate tlburator de frumos. Vase, personaje, bijuterii... ma priveau din toate partile Pietei St Jean si toate doamnele de aproximativ 50 de ani semanau (la vorba, la atitudine, la figura chiar) cu buna noastra profesoara din liceu, dna Dragomir. Mi-am zis ca o sa ii scriu sa ii spun ca o vad peste tot. O sa fac asta.

*Biletele de autobuz se iau de la o masina, schimbarea pinului de la cardul de student sa ia de la o masina, plata la spalatorie se face la o masina, plata la centrul de inchirieri de biciclete se face la o masina, pana si la Carrefour si Auchan poti plati fara sa vezi vreo figura umana in fata ta... cu o masina... Oamenii sunt simpatici, in schimb... :P

*Acum vom pleca la Fourvieres, catedrala de pe colina cea mai inalta a Lyonului. Vom ajunge acolo cu funiculaire-ul... un fel de telecabina.

*Cuvintele pe care le aud si le pronunt cel mai des in camin sunt "au revoir" si "bonsoir"... politete fortata, zambet proesional... La ce bun, cand oricum folosim aceleasi aragaze si aceleasi dushuri?

*Pe chei e foarte linistitor. Unii picteaza, altii fac sport. Sunt multi copii care se joaca, mai ales duminica. Sunt mereu vapoare straine, din tot felul de tari europene, care isi asteapta pasagerii sa se imbarce pentru croaziera...

*In fiecare seara merg la cabina telefonica din coltul caminului si stau acolo o verme pana ce suna telefonul. Primesc apelul lui Andrei de pe cartela miraculoasa cu 18 ore de convorbiri si stau la povesti, uneori in frig, cu tricou, pulover si geaca, de fiecare data cel putin 30 de minute... cel mai adesea de la 50 in sus. Cunosc acum cabina ca pe o micutza camera personala, e in forma de hexagon si in neonul ei rotund zac sute de insecte moarte. N-are una dintre laturi, adica unul dintre geamuri e scos. Pe acolo vine lumea si ma intrerupe, sa ma interbe daca am maruntis pentru masina de spalat sau daca rufele puse la uscat sunt ale mele. Intrerup putin convorbirea ca sa raspund la intrebari si Andrei se extaziaza auzind limba asta alintata si fina vorbita de mine. Apoi ma intorc la el si povestim pana cand mai avem putin si adormim langa telefon. Astea sunt momentele cele mai frumoase din zi.

*Alteori ma suna mama la aceeasi cabina si radem si ma oune sa ii zic de 100 de ori ca sunt bine, ca n-o sa stau nici flamanda nici dezbracata, ca am tot ce imi trebuie. Si radem de tot felul de chestii.

*Acum nu mai rog lumea sa repete ce a spus, inteleg din prima si cred ca m-am obisnuit atat de bine cu limba, incat azi un englez care abia ma cunoscuse mi-a spus ca sunt "primul student franceza pe care l-a intalnit de cand e in camin". Am ras mult din motivul asta. Zicea ca vorbeam prea repede, si de asta s-a incurcat :)

*Intr-o seara am baut un ceai de menta intr-o cafenea, cu Iulia din Cluj si Mike din Anglia. Ma rog, Mike a baut o bere. El e cel care mereu si pe oricine intreaba daca nu are chef sa mearga la "un petit verre". Ii place lui mult sa faca asta;))

*In alta seara a venit la mine in camera Pati, din Mexic si si-a mancat cina pe masa mea in timp ce povesteam fiecare despre tara ei. Ea si grupul ei de prieteni sunt niste petrecareti. M-au invitat si pe mine, dar... you know me.

*Alaltaseara cand mergeam la dush m-am intalnit cu Rita din Australia, care era nervoasa ca avea niste teme imposibile pentru un curs de franceza pe care il urmeaza unii stundeti inaite de inceperea cursurilor efective.

Sunt aici si mi-e dor de acolo...