Am chef sa scriu pana se termina bateria... aici, in biblioteca, unde netul merge intotdeauna si nimeni nu iti bate in usa poti sa scrii cat te tin cele 6 celule de la comp...
Cineva mi-a zis zilele astea ca scriu din suflet...ceva nou pt mine, n-am reflectat niciodata asupra modului in care scriu... din suflet, adica din oameni, nu? sunt oameni multi in sufletul meu, si fiecare lasa urme si urmele astea eu le desenez pe hartia asta magica pe care o puteti vedea toti. Scriu mai intai din Andrei, din mama si tata, scriu din bunici si din FJSC-ul acum atat de drag, scriu din CVA-Galati si din fosta doamna invatatoare, scriu din Dienutza si Ana si Stefi si Andra si Sorin... scriu chiar si din Komm Zu Mirr cel care pare sa nu aiba suflet, scriu din fostii mei amici de la bloc care ma puneau sa mijesc la v-ati ascunselea si apoi plecau la apusul soarelui in casa, in tacere, fiindca eram cea mai fraiera din grup. Scriu din toti profesorii dragi pe care i-am avut vreodata, scriu din dupa-amiezele infinite de joaca "de-a scoala" cu papusile in dormitor, de una singura, scriu din doamnele educatoare de la camin care ma obligau sa dorm si care ma urau fiindca eram rasfatata, scriu din camera mea de adolescenta cu Beatles pe pereti si Virginia Woolf si citate in latina. Scriu din ascultatul la istorie si din tezele la latina. Din olimpiadele in alte orase din tara, in caminele murdare ale unor licee. Scriu din uniforma cu cravata, dar si din cea de la 5-8, oribil de albastra cu fusta larga si bretele, scriu din Galati, Bucuresti, Bacau, Bremen (oh, da!!), Koln, Lyon si (chiar din imaginatie) Pittsburgh. Scriu din admiterea la facultate, din Erasmus, dar si din divortul parintilor mei, scriu din iubirea pe internet si din cea fata in fata, mana in mana, scriu din Andreea cu ochelari si Andreea mai mica fara ochelari, scriu din spitale, din doctori si povesti pe care le-am vazut si auzit acolo, scriu din auzite, din simtite. Deci da, se poate spune ca scriu din suflet...
In seara rece de octombrie in care am asteptat in zadar o ora sa sune erau unii la geam care strigau la mine. Sirianul acela oribil, care vine in bucatarie de cate ori gatesc si zambeste unsuros si prietenii lui negri, enormi si "je m'en fishe"-isti strigau la mine de la fereastra.... Trebuie sa fi fost ca un fel de integrama pentru ei sa inteleaga de ce o fata destul de draguta sta in fiecare seara inchis intr-o cabina de telefon si asteapta...si uneori pleaca pe neasteptate la ea in camera si, cu siguranta, plange. O ora intreaga au strigat, au coborat storurile si stiam ca ma privesc de dupa ele, era lumina aprinsa si auzeam cunoscutul - de acum - ras unsuros al sirianului. "Daca vreodata te simti singura, treci pe la mine prin camera sa mai stam de vorba", si apoi zambetul... M-am intors, Komm Zu Mirr era la datorie, gata sa stearga lacrimi, le-a sters, dar bietul nu mai dovedea... apoi mi-a spus "Tout ira bien, tu verras" (Totul va fi bine, vei vedea). Mi-a vorbit pentru prima oara in franceza, dupa ce refuzase incapatanat sa invete limba...
Dar seara aceea a trecut si a mai fost una de atunci, dominata de amintiri si fantome mai apropiate sau mai indepartate, de elemente din acea descriere de mai sus a sufletului meu... M-am gandit la ce fel de pasi de
quick step (dansul meu preferat) o sa le arat studentilor de la cursul de dans in prima se dinta (desi nici n-am dus inca CV-ul la secretariat)... si cum o sa dansam exact dupa melodia lui Dassin pe care am descoperit-o de curand de la Raluca ("Pour faire une jam"). Tot aseara am primit surpriza de la Diana in cutia postala (al carei lacat a fost taiat cu cruzime si apoi aruncat asa, ciung, inapoi in cutie... de ce, nu stiu... astept posibile interpretari). Dupa 2 pagini de ocolisuri, orgolioasa si draga mea prietena a indraznit sa imi spuna ca ar vrea sa vina pe la mine "cu un zbor ieftin"... n-am apucat inca sa ii raspund, dar stiu ca n-am mai avut glas o vreme, apoi am tipat de bucurie si apoi am lipit cartea postala si florile uscate pe perete....
Am iesit de aproape o ora de la curs si bateria e la jumatate... stiu si tinerii francezi sa vorbeasca, desi nu se prea descurca la argumentare (cine vorbea, eu, care am tacut tot timpul), astept ziua in care va trebui sa fac si eu un expozeu in fata lor... atunci va trebui ca unii dintre ei sa imi auda vocea pt prima data... si chiar nu am o voce simpatica atunci cand vorbesc in fata unei audiente.
In alta ordine de idei, as continua ce incepusem....
13. Imi place ceaiul verde seara, pe patura aspra, cu Koala in brate, cu Komm Zu Mirr alaturi, cu Andrei dincolo de ocean la microfon
14. Imi place restaurantul universitar, cu mancare ff buna, sanatoasa, ieftina si atmosfera conviviala, curat, international, obositor cateodata, modern... ah, ca de bine seamana cu amintirea din mintea mea a cantinei de la Bremen!
15. Nu-mi plac: sirianul, rusul dimitri care a venit la Raluca in camera beat, atmosfera din noaptea de sambata, cand eram gata sa bem un ceai in doua si ne-am trezit cu Oleg si inca 3 amici la usa, conversatia dintre noi 6 (doua romance, doi moldoveni, doi rusi) despre existenta sau non-existenta "limbii moldovenesti", pentru ca aveam impresia ca la fiecare cuvant gresit pe care il spun, Dimitri cel beat va scoate un cutit mare si ma va taia, numai pt ca el e rus si eu romanca si pt ca intre noi sunt moldovenii care vb romana.
16. Mi-a placut cumva ca, duminica noaptea cand veneam de la cabina telefonica cea tacuta, cu ochii in lacrimi, m-am intalnit cu Oleg si cu Sebastian (Botosani, 27 ani, doctorand teologie), care mi-a spus ca am ochi senini. "Asta e spre avantajul tau", a adaugat stanjenit... poate m-am uitat urat la el, dupa bunul obicei...
17. Nu-mi plac magazinele dincentru sambata si duminica, pentru ca au aspectul unui targ de vechituri, cu hainele rascolite si preturi care se anunta din ce in ce mai mici, pe cartoane din ce in ce mai mari
18. Imi place, am descoperit de curand, podul Kitchener si mai mult atunci cand imi pun rucsacul pe genunchi si capul pe rucsac si il vad cumva vertical. Mi se pare ca nu se mai termina
19. Nu-mi place frigul, dar e frumoasa ploaia
20. Imi place blogul, care poate ca va deveni carte cand partea dramatica si intr-un fel creatoare a povestii se va fi terminat
21. Imi place sa primesc mailuri si scrisori care sa imi vorbeasca despre oameni de care imi e dor
22. Nu-mi place cand amestec franceza cu engleza si cu romana
23. Imi place cursul de germana, profa de germana (azi semanam una cu alta mai mult ca oricand, fiindca suntem tunse si imbracate la fel... ce jenant!!)
24. Imi place sa aplic pentru master impreuna cu Andrei, in primele 40 de minute ale zilei sale si intre doua cursuri ale mele
25. Nu-mi place cand, de oboseala, nu mai reusesc sa zic in franceza nici macar cuvantul "sanatos"
26. Imi place sa rup cate un trandafir de pe zidurile vechiului fort roman care a fost caminul sau din jardinierele din curte si sa mi-l pun in par, dimineata, la 6:50, cand plec la scoala. Si imi place cand imi cade trandafirul pe jos in autobuz si mi-l da o fata care nu prea stei cum se procedeaza in astfel de situatii si nu prea intelege ce cauta trandafirul in parul meu la 7 dimineata...
27. Nu-mi place sa nu am net si sa trebuiasca sa il car pe Koala peste tot ca sa pot sta un pci de vorba cu Andrei sau ca sa scriu pe blog sau ca sa aplic pentru masterat.
28. Nu-mi place ca am ramas in urma cu licenta, fiindca nu primesc raspuns la mailuri
29. Nu-mi place ca nu mai stiu mai nimic de Diana si ca am lipsit de la ziua ei
30. Nu-mi place ca nu-i pot trimite un cadou lui Andrei de ziua lui
31. Imi place ca timpul se scurge destul de repede, iata, sunt aici de mai bine de o luna si pana la Craciun nu mai e mult...
32. Nu-mi place ca timpul se scurge greu... iata, sunt aici de numai o luna si pana la Craciun mai sunt mai bine de doua!!
33. Imi place sa imi imaginez ca dansez cu Andrei, seara, inainte sa adorm
34. Imi place cum ma simt cu parul taiat de mine scurt si asimetric
Schimb registrul... Nu stiu cine a avut rabdare sa citeasca pana aici... Ma simt cat de cat eliberata de tot ce aveam de spus... sau poate ca doar asa mi se pare. Las loc sa vorbeasca unei fotografii... puteti vedea mai jos doi oameni perfect normali, banali am spune, fara nicio trasatura iesita din comun:
Cum se numesc astea, Diana? Alunecari freudiene? Atunci asta am avut... o alunecare freudiana de cateva secudne bune. Si stateam si ma uitam si nu stiam.... Si apoi sentimentul cald de tot, ca "Daaa, Andrei, cineva f drag mine!! Cineva! Dar cine?? Andrei! E andreiu, Andreiutz, Dreiu... AAA, da... e el!! E EL!!!!". Daca aia dinainte a fost alunecarea freudiana, asta e ridicarea in picioare freudiana...
