Duminica seara ...

O salata geniala a inceput sa se dea cu saniuta pe gatul meu aseara ... Totul a inceput cu un sentiment ca stomacul meu tipa si se isterizeaza. Nu stiu cum a ajuns vestea ca ma duc la un party acolo jos, credeam ca mintea mea e mai sus de gat. Dar se pare ca totul trece prin stomac mai intai de toate Cele mai viteze au fost boabele de porumb impreuna cu o bucatica de ton. Au pornit primele spre pierzania cu acidul gastric. Apoi a urmat o bucatica de morcov, si inca una... Si in sfarsit, pentru digestie lina, o floare. Daa, ati citit bine. O floare ! Am mancat salata cu flori, cumparate de la super-marketul de pe Centre Avenue (ce ironic ca e departe de centru!). Conserva de ton am luat-o de la Seoul Market, aproape de camin, magazin de marfuri koreene. Deja se pare ca schimb subiectul.

Tot ce vedeam imi zgaria ochii. Ma uitam in jur si nu vedeam nimic decat forme ciudate. Nu puteam sa disting fondul de forma de esenta. Aproape uitasem unde ma aflu. A fost a doua oara cand am intrat acolo, si cea mai ciudata experienta din viata mea. Nici un cuvant sau litera in engleza, atat de cunoscute si normale pentru irisii mei, nu se ingramadea dinspre rafturi. Forme ascutite, negre, dure, parca ma impungeau si-mi spuneau "Stai departe! Nu te apropia... Te-am avertizat!" Mi-a trebuit cateva minute bune in fata fiecarui raft de la Seoul Market ca sa pot sa vad cu adevarat ce se afla in fata mea. Mi-am luat inima in dinti si mi-am cumparat o conserva de ton si prajituri koreene, lapte marca Giant Eagle si o chifla care parea sa fie simpla. Mai tarziu am descoperit ca era umpluta cu o substanta roz, dulce-uleioasa si usor gretoasa. Am mancat-o simpla. Tonul a ajuns materie prima pentru salata de mai sus si a fost genial. De cand s-a intors tata din Japonia si a adus cu el amestec din cele mai iute plante de pe Pamant am devenit fac infocat al mancarurilor condimentate. Spre bucuria mea, carnea era "spicy". Complementul perfect pentru gustul usor fad al florilor si cel dulce al porumbului scurs de apa.



Prietenul meu fioros, Jubileum, incercand sa ma imite in activitatea mea zilnica care-mi e cea mai draga. Telefonul spre taramuri u tout le monde parle francais imi este ca narcoticul zilnic de care am nevoie ca sa pot functiona cum trebuie. Invat sa parlesc franca si aproape am terminat CD-ul 4 din cele 9. Cunosc telefonul de la Radio Shack ca-n palma, iar degetul meu mare a invatat sa formeze singur numarul de 30 cifre; sunt tare mandru de el. Din cand in cand mi-e teama sa nu se streseze prea mult, si atunci il fortez sa ia o pauza si aduc in scena cealalta mana. Tasta dupa tasta, le apas, astept tacticos mesajul inregistrat de o voce feminina ca sa aflu cate ore telefonice mai putem folosi, si apoi deodata aud in receptor: "tzaaaar, tzaaaar"... Legatura cu telefonul public de la coltul caminului din Lyon este stabilita. Si deodata raspunde o voce fermecatoare, cunoscuta, calda ca razele soarelui: "Alo? " Si incepe conversatia kilometrica Mai sunt 9 ore si jumatate pana la urmatoarea doza. Vreau combustilul meu spiritual !

Am venit de la job. Am ajutat boboci sa-si faca tema la info. Omule draga, 80% din studentii americani sunt varza !!! Au venit sa-i ajut sa-si faca tema, cand nu citisera ce predase proful. M-am enervat de-a binelea cand ajungeam langa o chinezoaica/japoneza/coreeanca (nici acum nu stiu sa-i deosebesc ) si cand asta incepea sa invarta foiasca nervos zeci de foi si ciorne si sa ma tot intrebe "I don't know how to do this ... So what do I have to do?" Ii era lene pana si sa citeasca intrebarea si sa inteleaga ce trebuie sa faca! Totusi cel mai mult ma deranjeaza ca intr-un fel eu le fac tema. E o linie foarte subtire intre a da indicatii pentru rezolvarea unei probleme si a oferi solutia problemei. Insa aici, tema e atat de simpla incat oricare ar fi problema, poate fi rezolvata total cu 3 indicatii simple. Am incercat sa le arat prin invaluire, sa-i provoc sa gandeasca, sa invete dintr-un exemplu asemanator si sa aplice la tema. Oare am reusit? Imi dau seama ca pana la urma solutiile au zburat de pe buzele mele care un puf de papadie. Oare chiar i-am ajutat? Da, mi-au multumit inainte sa plece, dar ... M-am intors acasa obosit mental, cu senzatia ca ceva n-a mers asa cum trebuie. O sa discut despre asta cu profu'. Sunt curios ce-o sa zica. Voi ce credeti?

Am vazut ca-ntr-un film mut (Pasarea Colibri la casti) un avion clipocind pe cerul negru, la cativa kilometri deasupra capului meu. M-am simtit ca oamenii din Casablanca, cei ce asteptau sa poata pleca spre America, spre o viata mai buna. Numai ca eu abia astept sa plec din tara asta imensa care a fost ghivecificata intr-un timp record, ca sa pot ajunge mai aproape ... Vroiam din tot sufletul sa ma aflu intr-unul din scaunele stramte, in interiorul acestui animal fara suflet cu forma de pasare. Pe buze mi-au inflorit cuvintele "Avion, cu motor, ia-ma si pe mine-n zbor ... ". Pana cand mi-am dat seama ca avionul zboara spre inima continentului. M-ar fi dus mai departe de visele mele... Si atunci avionul a parasit definitiv spatiul aerian al mintii mele.

Vrabiutele americane sunt mai fricoase decat cele de-acasa. In dupa-masa asta am impartit o felie din (meniul meu american) pizza pe care o mancam intr-un loc ca-n vis, in campus. Inconjurat de flori si greieri, pitit dupa cateva tufisuri departe de indiscretul si soare, o vrabiuta a dat peste mine. Si-a facut de treaba prin jur si, chiar inainte sa ma gandesc, am rupt o bucatica si i-am aruncat-o. I-am mai dat pana cand s-a saturat si si-a luat zborul deloc gratios. Imi amintesc cum hraneam un stol de vrabiute in parcul Crangasi, alaturi de Andreiuta. (Imi aducea pachet atunci cand eu uitam sa-mi iau dimineata, si imi facea panarama ca nu mi-am luat bani la mine ca sa pot sa mananc ) Aproape ca veneau sa ne manance de langa picioare; era o adevarata nebunie. Stinghera singuratica de azi pesemne ca era traumatizata, de n-a vrut sa se apropie atunci cand am lasat o firmitura mai aproape de mine. Probabil vrabiutele americane stiu de frica teroristilor ...