sentimentul de oare e?

Dupa cursul de inot. La vestiar, ma imbrac. Ma gandesc la ce vreau sa fac in continuare. Sa completez foaia cu cat am lucrat in ultimele doua saptamani ca sa primesc salariul mai repede? Sa ma asez in fata unui comp ca sa scriu pe blog? Sa ma duc acasa ... ? Si deodata imi dau seama! Casuta postala!!! Trebuie sa merg la casuta postala! De cateva zile astept un plic, si intrebarea care scoate capul la lumina este, foarte natural, "Oare a venit?"... Ma imbrac fulgerator si pornesc grabit la subsolul universitatii, unde se afla 80% din casutele postale. Inclusiv a mea. Mai am doi pasi pana ajung in dreptul ei. Cu putina ingrijorare, incerc sa vad daca e ceva inauntru, in timp ce ma apropii. Nu se vede nimic. Poate totusi inca n-a venit ... Inca un pas. Am ajuns fata in fata. La prima vedere, nimic. Ma uit mai atent, in toate ungherele intunecoase, si "Da, e!" Formez combinatia corecta de la micul meu seif academic, si o iau in mana. E de la ea. Rasuflu usurat, dar inima-mi a si luat-o la fuga. Ma intreaba "oare ce e inauntru?"

Sper ca am reusit sa va redau sentimentul de "oare e?". Asa cum spune prietenul protagonistului din Vanilla Sky, "the sweet is not as sweet without the bitter". Da, intrebarile si asteptarea dau nastere farmecului. Fara ele, totul ar fi deosebit, dar ceva ar lipsi. Ca specie umana, avem nevoie in egala masura si de urat, si de frumos. Ca sa le putem aprecia. Avem nevoie si de tragedie, si de comedie. Ca sa le putem distinge. Avem nevoie si de bine si de rau. Ca sa ne dam seama ca mereu putem sa mai facem bine. Ca sa nu uitam. Ca sa fim fericiti.