Inca o saptamana...
Se pare ca pt mine saptaman se termina miercuri seara, fiindca atunci ma simt eliberata de cea mai grea povara... atat timp cat nu mai trebuie sa ma trezesc pe intuneric, pot munci oricat!
O unealta noua de la Google e in probe pe desktopul meu. Printre altele, imi afiseaza si fotografii din fisiere pe care eu i le-am indicat, intr-un mic slide-show, in coltul ecranului... incontinuu. daca le dau pe Fast Forward, imi inteleg foarte bine viata, o pot rezuma in minte in numai cateva flashuri, nu insa si in cuvinte. Voi incerca exercitiul iar si iar, pana cand voi reusi sa dau glas flashurilor.
Cateva lucruri noi de povestit, fara "Draga jurnalule" si fara "Sa vezi, fata, ce mi s-a intamplat!". Metrourile de pe linia D, m-am convins de acum de ceva vreme, merg singure. Sunt probabil foarte bine automatizate, ghidate cu telecomanda, ceea ce stiu e ca nu sunt nici trase, nici impinse, fiindca in fiecare dintre capetele unde ar trebui sa fie un mecanic e cate un geam enorm brazdat de o bara si in fata geamului sunt banchete pt calatori. Daca te asezi in fatza, simti ca esti impins cu putere intr-un hau, uitandu-te pe geam; daca te asezi in spate, ti se pare ca un aspirator enorm si nevazut te smulge cu putere din statie, tot mai adanc in tunel.
M-am imbolnavit din nou si a fost fermecator sa ai febra duminica seara, sa fiu in pijamale la ora 19 si sa impart o patura groasa, cand intr-o camera, cand in alta, cu prietene la fel de bolnave si de "febrile". Nu mai tin minte numarul ceaiurilor baute, nici al servetelelor consumate, stiu numai ca in seara aceea de febra m-am simtit mai lucida decat oricand si ca simteam nevoia sa impartasesc, sa glumesc, sa argumentez, sa demonstrez, sa rememorez, intr-un cuvant, sa vorbesc.
Magloire a ras azi de mine ca sunt imbracata in rosu din "cap pana-n pantofi" (da, aveam pantofi rosii, nu radeti... si caciula!) si i-am raspuns ca m-au enervat cursurile de azi si "je suis devenue toute rouge".
Si, apropo de cursuri, despre sindromul "girafa din Madagascar" (cine n-a vazut filmul, nu ma poate ajuta sa-mi amintesc cum o chema, dar ceilalti...?)... sufar de sindromul "girafa academica din Lyon". Nu exista saptamana in care, convinsa ca Mp3-playerul inregistreaza in legea lui si nemaireusind sa tin ochii deschisi, sa nu adorm la cate un curs-doua. Cateodata, ca azi, mai raman si cu stiloul deschis. Mi se intampla asta si in Bucuresti si chiar la liceu. Si nu cred ca se numeste plictiseala...
Dar despre toate acestea, intr-o emisiune viitoare...
Cum ar spune dragul meu, "Noapte buna, copii!"
