E seara din nou

ce frustrant, ce nasol, ce urat din partea MacDo-ului francez... sunt niste porci fiindca fac treburile de mantuiala!! Abia daca pot vorbi cu Andreea, eu de la mine de-acasa, de pe un wireless necunoscut, ea de la MacDonaldsul de la 15 minute de casa. Si vorbim cateva minute, dupa care se asterne tacerea. :-| Ea nu mai zice nimic; raspunsul e unul singur, internetul face figuri. Stabilim sa ne sunam peste 30 minute cu chiu cu vai prin cablurile aglomerate de informatie. Buuuuun. Trece timpul si ridic receptorul. Formez numarul kilometric linistit, plin de speranta ca totul va merge struna. Aud enervantul mesaj francez care probabil ca-mi zice ca numarul nu e atribuit si alte bazaconii. Apas steluta steluta, prefixul Frantei 033, si apoi numarul de la cabina telefonica. Iarasi, raspunde un robot inregistrat cine stie cand. Tot incerc si tot incerc... Din cand in cand suna lung, un tarait care imi intinde nervii si nici un raspuns. Ceva nu-i in regula. Andreea nu stie ca eu sun. :( Mai incerc, inca o data, inca o data ... incep sa apas prea tare pe tastele telefonului, dar se pare ca nimanui nu-i pasa. Trece timpul, si se duce o jumatate de ora. Am stabilit cu Andreea ca nu ne chinuim mai mult de 30 de min, ar fi prea mult sa facem asta de fiecare data. De cateva ori am tot incercat timp de o ora. E minunat sentimentul cand aud un "aloo? " in receptor, victoria asupra necunoscutului... Dar si cand butonez zeci de minute incontinuu, si la sfarsit n-am auzit nimic in afara de TZAR TZAR.

Cel mai rau imi pare ca am facut-o pe Andreiuta sa astepte un telefon fantoma in cabina hexa, tocmai in seara asta cand imi spunea ca se simte ciudat si ca e trista. Eram pregatit s-o incurajez, s-o imbarbatez, sa fac glume ca sa se simta mai bine ... Numai sa fi putut vorbi. Maine (azi dupa fusul orar european) ea pleaca la Geneva, sa vada locuri noi, frumoase. Andreea, sa te relaxezi si sa sa te distrezi cu Raluca :)

In timp ce scriu toate astea, stau in fotoliu in sufragerie si se aud zgomote din dormitor, unde probabil e Nick si prietena lui care a venit in weekend la el. Am venit in seara asta acasa de la cumparaturi, cheile erau in usa, si intru in apartament, iar ei doi erau pe canapea, aproape in fata mea, sarutandu-se de zor ... S-au oprit de abia dupa vreo 10 secunde de cand am intrat, si probabil ar fi continuat in caz ca n-as fi inceput sa le povestesc de ce-am gasit in usa. Simt ca impart apartamentul asta cu un strain, cu un tip pe care nu-l cunosc...

Acum ma simt mai bine... M-am mai racorit :)

O sa ma duc sa vad Ratatouille la cinematograful facultatii... vreau sa ma relaxez impreuna cu alti studenti exchange, sa evadez la Paris impreuna cu micul sobo :D Vineri seara, desene animate, 1 dolar, noapte frumoasa pe strazile Pittsburgh-ului ... pe curand, cititori ! :)