o stare
sa fii mereu acasa, mereu gata sa primesti, mereu pe partea din interior a usii... sa lucrezi numai singur, sa vb cu oamenii numai dincolo de ecran, sa ii cauti pe net ca sa stii cum arata. sa trebuiasca sa faci munci casnice de care n-ai niciun chef si sa nu le faci... sa vezi cum creste praful in jurul tau si boala in tine. sa fii bolnav, neputincios. revin la ce spuneam in aprilie, cand a inceput totul: sa te doara...
o durere imi sfredeleste fruntea, pe care o incrunt de vreo 5 ore in fata calculatorului... daca vreau sa ma relaxez, primul lucru care imi vine in minte este sa ma uit la un film, evident la calculator. e asta relaxarea la care am visat, e asta vacanta, e asta jobul "de acasa"? o asteptare incontinuu. uneori mai vb cu stefi sau cu mama sau cu tata. de cand cu "sa te doara", ei ma suna mai in fiecare zi. conversatiile se sfarsesc cu odioasa urare de sanatate, de parca n-as avea 20 de ani, ci...
il astept acasa pe andrei si in ultimele ei 4-5 ore ziua mea se mai lumineaza. week-endurile sunt mai placute. azi am inceput sa fotografiez oameni si locuri de prin bucuresti, m-am uitat atent la un pustan cu skate-boardul, am mancat un spanac care nu era acrisor, ci dulceag, am citit un scenariu facut de seful meu genial, am lucrat la research-ul meu care a primit calificativul "perfect" de la seful genial, am cautat zboruri, l-am sunat pe villemont pana n-am mai putut (iar el, evidemment, n-a raspuns), i-am scris lui nicolas pillet ca vreau neaparat apartamentul lui si l-am mai intrebat chestii despre..., am mers la sedinta mare cu andrei boncea, de unde am plecat cu o idee mai buna despre ce trebuie sa fac in continuarea research-ului...............
BRB..PLECAM LA PLIMBARE
