Cu doi kilometri mai sus decat marea, cu doua tone de frumusete in plus decat la mare, soarele se lasa greu de patruns cu privirea, noi ne credem super-eroi numai si numai fiindca am urcat un munte. Urmeaza coborarea, rostogolirea pe pajiste, agatarea de copaci si ameteala cand ne uitam in jos. In jumatate de ora de stat asa, in fata soarelui, el ne-a imbujorat cum numai aici sus stie sa o faca.

Andrei si sentimentul lui de muntzitate. Sus, pe stanca, numai uliul mai indraznea sa ii dea tarcoale repezi si timide, in rest era aparat de orice pericol, protejat ca intr-un cocon moale. Nu mai pune mana pe nori, sa nu cumva sa-i spargi si sa inceapa ploaia sa curga din ei!