Sentimentul asta de paine calda si de fan...

... care nu se compara cu nimic.

A venit ca o paine calda vestea ca o sa am un acoperis in Franta. A venit parfumata ca o capita de fan excursia la Sinaia. Au venit actele si hartzile si pliantele de la Lyon. In fiecare zi deschid cutia postala si gasesc alte si alte hartii de prin alte si alte tari, scrisori recomandate pt mine sau pentru Andrei...

Dar nu despre asta vreau sa vorbesc in acest post. Ci despre sentimetul de muntzi-tate. Sentimentul de muntzitate il ai atunci cand urci pe o poteca abrupta catre varful unul munte, cand esti singur cu tine sau cu celalalt in mijlocul unei miristi si poti sa tipi si sa canti, si poti sa te dai de-a berbeleacul pana la vale, pe iarba, cand poti sa culegi flori pe care nu le-ai mai vazut nicaieri in viata ta. Sentimetul de muntzitate e atunci cand te uiti in jos si satul pare ca desenat pe harta... si nu esti in avion. Sentimentul acesta se manifesta cand poti sa dormi sub un copac, sa mananci zmeura culeasa de tine, sa-ti fie frica de urs. Acelasi sentiment presupune sa ai in spinare un rucsac, o sticla goala pe care sa o regolesti si reumpli la fiecare izvor rece, sa faci poze la cascade, la stanci, la tufisuri. Sentimentul de muntzitate este atunci cand ai pe tine, in ordinea aceasta, maiou, tricou, pulover, geaca si le dai jos sau le pui pe tine in continuu, in functie de soare si de vant; cand faci plaja la 2000 de metri deasupra marii si e mai cald decat la mare, pentru ca intr-o secunda sa intre soarele in nori si sa nu mai gasesti puloverele si geaca.

Sentimentul acesta inseamna sa mananci mai bine decat credeai ca poti si sa te uiti uimit la vestigiile unei mese copioase din fata ta... farfurioare, cesti, pahare si tacamuri murdare, castronele de salata si boluri pentru desert. Chiar ai mancat tu toate astea? Da, fiindca sentimentul acesta presupune si relaxare fata de eticheta, fata de limite, inseamna magia de a ramane zvel, vesel si puternic dincolo de orice limite. Sentimentul de muntzitate este cel mai frumos pe care l-am incercat anul acesta, un an nu atat de vesel, zvelt si puternic pe cat am sperat cand am ciocnit paharul de sampanie in ultima noapte din decembrie. Un an care acum recupereaza terenul pe care l=a pierdut...

Asa sa fie...

Saptamana asta Slanic, apoi iarasi Cota 2000. Apoi, cine stie...? Impreuna putem cuceri orice varf.