sweet

Te astept sa vii de la gara ca sa mergem la midnight pizza in PP 59 si ca sa te tin de mana pe strada. :) Te astept sa vii de la gara lucrand la cercetarea mea pe vara, transpirand si bucurandu-ma ca in sfarsit sunt sau voi fi sanatoasa. Te astept sa vii de la gara inconjurata de toate rucsacurile pe care le-am purtat noi saptamana asta. Te astept sa vii de la gara cu gandul si cu statusul ca maine imi iau bilet de avion si ca peste vreo luna si o saptamana zbor. Te astept sa vii de la gara cu gandul la franceza cursiva si frumoasa a fetitei de 6 ani Hannah, care mi-e draga de parca ar fi surioara mea...

Cerc in jurul Bacaului

Bacau. Weekend la Bacau. weekend la bacau impreuna cu Andreea, alaturi de mama ei... Am fost cu totii la salina de la Slanic Moldova... E o binecuvantare racoroasa, la 12-13 grade Celsius, plina de sare gustoasa. Am gustat din peretii salinei si am vazut ca sarea-i buna, asa ca am luat si acasa cate putin :) Popas la un local micut, unde in urma consiliului am hotarat sa petrecem noaptea acasa. Am fost mesteri la gratar, am facut-o pe pestii intr-un rau cald de la munte si ne-am murdarit de la pietrele ruginite dinauntru, am dormit la umbra...

Mi-a placut foarte mult atmosfera linistita de familie, armonioasa si jucausa. Odata la cateva ore ne intrebam unde sa mai mergem, iar raspunsurile veneau repede: Hai la Sarata (un bazinas de lemn cu apa sarata de munte), hai pe Valea Uzului, la baraj, hai intr-o padurice racoroasa, hai la Metro, hai la Plus, hai peste tot. A fost aglomerat :) Desi de obicei asta inseamna obositor, de data asta a fost fain!

Duminica seara, super-show-ul Super-Nanny de la Prima TV ne-a aratat cum se educa un copil care isi bate mama, care se revolta impotriva oamenilor mari si a pedepselor, un copil alintat care distruge cu toporul scaunul pe care trebuie sa-si ispaseasca pedeapsa. Tot ce ii trebuia erau reguli stricte pe care sa le urmeze, si pedepse (nu batai, pedepse :P) in caz de nerespectare. Atat :) Am vrut mult sa vad o editie a "Te crezi mai destept?", unde concurentii erau pusi in fata unor intrebari de maxim clasa a 5-a... Virgil Iantu, clar, e prezentatorul. Insa am ramas dezamagit de doua lucruri. Nimeni n-a reusit sa raspunda la mai mult de 4 intrebari de unul singur. Si in al doilea rand, a fost cam mult timp alocat momentelor de animatie, promotionale, menite sa "faca atmosfera".

Noaptea, inceputa la ora 1:22 intr-un compartiment intunecat al Acceleratului de Bucuresti, a trecut repede. Scaunele CFR sunt incomode pentru somn, dar e fost de 1000000 de ori mai bine decat sa incercam sa dormim pe o caldura de 38 grade afara intr-un monstru de fier incins. Ora 6 ne-a prins in Bucuresti, alaturi de mama tuturor sacoselor: Sacosa De Rafie! Un mastodont imens, care poate inghiti frigidere intregi de mancare numai si numai cu un scop: sa le duci dintr-un loc in altul. :) Saptamana de lucru incepe din nou...

In fiecare dimineata sunt trist ca plec de acasa, ca plec de langa tine. Am simtit acelasi lucru si mai accentuat azi-dimineata, cand primul lucru pe care mi l-ai zis a fost "Nu pleca la lucru... Stai cu mine". Imi iau inima in dinti si ies pe usa, ajung la lift, vad ca e blocat, asa ca imi iau picioarele la spinare pe scari. Ajuns la parter, ies din scara si aud "Andreeei !" de la un balcon. Tresar si ma uit in sus: era Andreiutza, care mi-a strigat vorbe de suflet de la 9. You've made my day!

Urmuz la Uz

Nu numai pentru sonoritatea sa asemanatoare, ci si pentru caracterul sau ciudat, numele acestui rau imi ramane in minte ca o realitate suprarealista. Nu am vazut raul in sine weeke-dn-ul acesta, am vazut "valea sa", a durat 15 minute si s-a petrecut de sus... Erau un baraj, un lac de acumulare, multi copaci, o panta mare de tot pana jos... dar raul, raul Uz? Ca masa suspendata a lui Urmuz... vedeti? :D Nu se afla, dar exista.

Sunt la locul meu de practica, la RADOR, scriu, traduc, tot universul meu se "frantuzeste" incet-incet. E placut. In fata mea, ceasuri: La washington DC este 9:05, la Londra este 13:10, la Paris 15:07, la Bucuresti 16:07, la Moscova, 17:07, iar la Tokyo 22:07. Multi oameni intr-o sala mare, totusi liniste.

Slanic Moldova sambata - baie imbracata intr-un rau care m-a murdarit toata de rugina de la pietre. Cu picioarele goale in rau, pe pietrele alunecoase, in pietris, in rumegus, in nisip...

Salina Tg. Ocna sambata - 12-13 grade si tremurat, o biserica sculptata in sare, o scrumiera sculptata in sare, un muzeu sculptat in sare, pereti cu gust bun de salata de rosii (fara rosii:), plimbare pe langa pereti, autobuzul nebun in subteran...

La Liliana sambata - foto cum ea o multe pe Vinerica :)... Andrei n-a mai vazut niciodata o Vinerica fiind mulsa, nici o Dumana, nici o Joiana... nimic nimic... Laptele Lilianei e spumos si alb de tot, floricelele de porumb sunt moi, la fel si gazonul din curte, copiii simpatici (Ionut seamana cu Pistruiatul).

Satul Sarata duminica - ups and downs in apa plina de sulf...

Duminica noaptea in tren, ajungem inapoi in Bucuresti la 6 dimineata, in zori dormim chirchiti pe banchete... somn la intamplare odata ajunsi acasa si ziua a inceput ca una normala... pe la 8-9...:)

All in all, am vazut mult, am simtit mult, am fost fericiti. Multumim, mama... :)

Cu doi kilometri mai sus decat marea, cu doua tone de frumusete in plus decat la mare, soarele se lasa greu de patruns cu privirea, noi ne credem super-eroi numai si numai fiindca am urcat un munte. Urmeaza coborarea, rostogolirea pe pajiste, agatarea de copaci si ameteala cand ne uitam in jos. In jumatate de ora de stat asa, in fata soarelui, el ne-a imbujorat cum numai aici sus stie sa o faca.

Andrei si sentimentul lui de muntzitate. Sus, pe stanca, numai uliul mai indraznea sa ii dea tarcoale repezi si timide, in rest era aparat de orice pericol, protejat ca intr-un cocon moale. Nu mai pune mana pe nori, sa nu cumva sa-i spargi si sa inceapa ploaia sa curga din ei!

Sentimentul asta de paine calda si de fan...

... care nu se compara cu nimic.

A venit ca o paine calda vestea ca o sa am un acoperis in Franta. A venit parfumata ca o capita de fan excursia la Sinaia. Au venit actele si hartzile si pliantele de la Lyon. In fiecare zi deschid cutia postala si gasesc alte si alte hartii de prin alte si alte tari, scrisori recomandate pt mine sau pentru Andrei...

Dar nu despre asta vreau sa vorbesc in acest post. Ci despre sentimetul de muntzi-tate. Sentimentul de muntzitate il ai atunci cand urci pe o poteca abrupta catre varful unul munte, cand esti singur cu tine sau cu celalalt in mijlocul unei miristi si poti sa tipi si sa canti, si poti sa te dai de-a berbeleacul pana la vale, pe iarba, cand poti sa culegi flori pe care nu le-ai mai vazut nicaieri in viata ta. Sentimetul de muntzitate e atunci cand te uiti in jos si satul pare ca desenat pe harta... si nu esti in avion. Sentimentul acesta se manifesta cand poti sa dormi sub un copac, sa mananci zmeura culeasa de tine, sa-ti fie frica de urs. Acelasi sentiment presupune sa ai in spinare un rucsac, o sticla goala pe care sa o regolesti si reumpli la fiecare izvor rece, sa faci poze la cascade, la stanci, la tufisuri. Sentimentul de muntzitate este atunci cand ai pe tine, in ordinea aceasta, maiou, tricou, pulover, geaca si le dai jos sau le pui pe tine in continuu, in functie de soare si de vant; cand faci plaja la 2000 de metri deasupra marii si e mai cald decat la mare, pentru ca intr-o secunda sa intre soarele in nori si sa nu mai gasesti puloverele si geaca.

Sentimentul acesta inseamna sa mananci mai bine decat credeai ca poti si sa te uiti uimit la vestigiile unei mese copioase din fata ta... farfurioare, cesti, pahare si tacamuri murdare, castronele de salata si boluri pentru desert. Chiar ai mancat tu toate astea? Da, fiindca sentimentul acesta presupune si relaxare fata de eticheta, fata de limite, inseamna magia de a ramane zvel, vesel si puternic dincolo de orice limite. Sentimentul de muntzitate este cel mai frumos pe care l-am incercat anul acesta, un an nu atat de vesel, zvelt si puternic pe cat am sperat cand am ciocnit paharul de sampanie in ultima noapte din decembrie. Un an care acum recupereaza terenul pe care l=a pierdut...

Asa sa fie...

Saptamana asta Slanic, apoi iarasi Cota 2000. Apoi, cine stie...? Impreuna putem cuceri orice varf.

zi prea calda. am mancat in parc, paine, branza, struguri, banane, persici, ciocolata. asta a fost pranzul, plus cateva poze. dupa boala, imi revine cheful de frumusete si curatenie, ma astern usor la treaba si zambesc. curand fug iarasi sa ne intalnim, sa colindam magazinele pentru cumparaturi importante. abia astept sa facem si azi "consiliu de familie in carrefour"! a! si inca ceva... a raspuns villemont!

despre foto: e de cand am fost la constanta on a quest of pizza. in jur de 1 mai

going home...

In jurul meu se aude tacanit de taste, enervant de acum. Toata lumea sta concentrata in fata monitorului lui. Un ecran negru si text in toate culorile posibile, scris dupa zeci de reguli sintactice. Creativ si romantic, in nici un caz. E un coleg de birou, un programator, care in timpul zilei se ocupa de expresii regulate, creaturi finisate dintr-o limba straina inventata de oameni destepti. Dar oare ce fel de om este ?

Joi seara plecam din nou ... Em-iu-en-ti-i ... Plecam la MUNTEEEEEE !! Statiune de fitze, Sinaia, loc de la FJSC Bucuresti, 3 zile ... See below pentru cum vor arata Andreea si cu Andrei vineri dimineata, dupa ora 6 :D

Revenim dupa o pauza publicitara. Poate m-ati recunoscut in ultimele secvente azi-dimineata, incercand sa-mi fac curaj sa merg la lucru ... Sau poate ca nu :))) Oricum ar fi, acum stiu ca nici ursilor nu le place sa munceasca luni dimineata.In momentul acesta, Andreea da meditatii la 2-3 copii. Ii invata engleza. Iar ei ii spun "teach" Imi povesteste uneori ca fetita-i nesuferita, ca nu vrea sa invete, cu toate ca e foarte desteapta. Cu toate astea, e simpatica, si se intampla sa ne-ntalnim si ea sa-mi povesteasca despre ce-a mai facut H, ce-a mai zis... Copiii sunt tare frumosi.

Inca 2 minute din ziua de astazi si ma prefac in pinguin. Gataaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!

E weekend si iar suntem departe. Fie ca suntem despartiti de cateva cladiri din Galati sau ca suntem la mii de kilometri distanta, suntem departe. Lumea se invarte, timpul merge, iar noi tot ca noi... Se pare ca asta-i un laitmotiv al nostru. Venim, mergem, ne ducem, facem si alergam dintr-o parte in alta. Vreau liniste! Stiu ca inca nu-i momentul, dar tot imi doresc asta din tot sufletul. Peace!

Dupa ce-am vorbit cu tine ma simt mai linistit. Maine seara mergem acasa, la locusorul nostru infasurat in aluminiu ca sa fie rece. :* Asta astept. Atat!

o stare

sa fii mereu acasa, mereu gata sa primesti, mereu pe partea din interior a usii... sa lucrezi numai singur, sa vb cu oamenii numai dincolo de ecran, sa ii cauti pe net ca sa stii cum arata. sa trebuiasca sa faci munci casnice de care n-ai niciun chef si sa nu le faci... sa vezi cum creste praful in jurul tau si boala in tine. sa fii bolnav, neputincios. revin la ce spuneam in aprilie, cand a inceput totul: sa te doara...

o durere imi sfredeleste fruntea, pe care o incrunt de vreo 5 ore in fata calculatorului... daca vreau sa ma relaxez, primul lucru care imi vine in minte este sa ma uit la un film, evident la calculator. e asta relaxarea la care am visat, e asta vacanta, e asta jobul "de acasa"? o asteptare incontinuu. uneori mai vb cu stefi sau cu mama sau cu tata. de cand cu "sa te doara", ei ma suna mai in fiecare zi. conversatiile se sfarsesc cu odioasa urare de sanatate, de parca n-as avea 20 de ani, ci...

il astept acasa pe andrei si in ultimele ei 4-5 ore ziua mea se mai lumineaza. week-endurile sunt mai placute. azi am inceput sa fotografiez oameni si locuri de prin bucuresti, m-am uitat atent la un pustan cu skate-boardul, am mancat un spanac care nu era acrisor, ci dulceag, am citit un scenariu facut de seful meu genial, am lucrat la research-ul meu care a primit calificativul "perfect" de la seful genial, am cautat zboruri, l-am sunat pe villemont pana n-am mai putut (iar el, evidemment, n-a raspuns), i-am scris lui nicolas pillet ca vreau neaparat apartamentul lui si l-am mai intrebat chestii despre..., am mers la sedinta mare cu andrei boncea, de unde am plecat cu o idee mai buna despre ce trebuie sa fac in continuarea research-ului...............


BRB..PLECAM LA PLIMBARE