Am nevoie de tine

Inca de cand am citit intrebarea ta pe messenger am stiut ca raspunsul se va concretiza intr-un post pe blog. Asa ca iata-ma. :x

Astazi am iesit din nou din casa, m-am indreptat spre locul unde am trandavit saptamana trecuta in iarba. Am ajuns acolo si am gasit un mic delusor acoperit de flori multe, albe, si acolo m-am intins. Am mai citit un capitol despre Dorian Gray ca sa-mi vina somnul, am lasat cartea jos, cu semnul acolo unde trebuie, si am inchis ochii. In fata ochilor mi-a aparut filmul amintirilor noastre, jucat pe o scena pe cat de mica pe atat de reala. Plimbarile noastre nesfarsite in Vama Veche, dimineata aceea in care am fost martorii rasaritului de soare litoral, pozele noastre, discutiile interminabile printre constructiile albe, Casa Rosie, intalniri in parcul de acolo, caloriferele din LVA pe care ne asezam complici, scarile sub care ne sarutam si de la adapostul carora ne uitam la ceilalti elevi, maxi-taxi-urile in care ne urcam repede fiindca am intarziat, Z-ul din cartierul ICFRIMU care ma aducea de la insulita la blocul tau ... si multe altele. Multe altele, cum ar fi sufrageria de la Bucuresti, plimbarile in trening in jurul blocului sau pana la Albinuta, eu ducandu-ma sa cumpar lumanari de la biserica si cumparandu-ti flori, privirea ta uimita frumos ca ti-am adus flori si ti le-am daruit dupa ce m-am spalat pe mana, parcurile de copii in care am calatorit in timp... Mi-au indulcit existenta singuratica pe pajiste, insa nu sunt un inlocuitor pentru fiinta ta.

Amintirile sunt ca zaharina. Indulcesc in jurul lor, dar nu sunt decat putin dulci. Continutul amintirilor este mierea pe care o doresc. Am nevoie sa iti simt caldura sufletului si sa-ti ating mana, am nevoie sa rad cu tine si sa vorbesc cu tine. Am nevoie sa iti impartasesc totul. Am nevoie de tine